Anul 2022
Vizită la Părintele Gabriel Bunge
Un grup de 20 de neptici elvețieni, împreună cu Părintele Bogdan Dincă din parohia Lugano, au mers la Părintele Bunge în weekendul 15–16 octombrie 2022.
În vederea întâlnirii cu Părintele Gabriel am pregătit întrebări din cartea „Akedia” scrisă de sfinția sa și tradusă în românește la editura Deisis. Cartea cuprinde un comentariu la învățătura duhovnicească a lui Evagrie Ponticul despre cauzele lâncezelii sau plictiselii în viața duhovnicească, manifestările ei și mijloacele terapeutice necesare. Două posibile manifestări ale akediei sunt cele două extreme: lenea și hiperactivitatea — amândouă la fel de vătămătoare. O vioară se poate distruge atât atunci când o punem în apă, cât și când o uzăm de prea mult cântat.
În ceea ce privește hiperactivitatea, iluzia agendei pline, sau activismul neobosit (chiar și în slujba Bisericii), acestea nu sunt decât o iluzie dacă ele devin un obstacol în comunicarea cu Dumnezeu și ne opresc de la relația, comuniunea tainică cu El. Părintele Gabriel a pus accentul pe faptul că în programul nostru zilnic, indiferent de cât de încărcată ne este agenda, rugăciunea (pravila) este prioritatea numărul unu. Rugăciunea este busola care ne arată direcția către Dumnezeu, fără de care suntem pierduți.
Detalii aici.

